Hmmm...ia sa vedem...cred ca starea mea din ultimul timp se poate reduce la doua cuvinte -dupa care am alergat aproape zece ani- in echilibru. Probabil ca suna cam bombastic, insa...numai in pielea mea sa nu fi fost. Asa ca da, sunt in echilibru. Si ma bucur. Pe deoparte imi pare rau ca nu (mai) simt fiorul, nu ma mai consum, nu ma mai pierd cand vad pe cineva...altfel vazand lucrurile insa, ma bucur ca am o limpezime a mintii (care cred ca a venit si cu varsta) care ma ajuta sa vad lumea asa cum e, cu bune si rele, nici roz nici neagra; ma bucur ca nu mai sufar, ca m-am rupt in sfarsit de ...am uitat (as vrea eu! tot incerc, poate o sa mearga la un moment dat). Cum spuneam:vad lumea altfel. Si nu e rau deloc. Cred ca maine va fi si mai bine. Si daca nu, mai rau sigur n-o sa fie.
