Nicolae Steinhardt, comemorat la Biserica Română din ParisAnul acesta pe 30 martie s-a împlinit un sfert de veac de când Nicolae Steinhardt, cunoscut drept şi părintele Nicolae Delarohia, a plecat la Domnul.
Numai creştin fiind mă vizitează în pofida oricărei raţiuni fericirea. Numai datorită creştinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului şi nu ajung să fiu şi eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă, vii, apa curgătoare a vieţii şi să nu mă număr printre cei ce încă n-au înţeles că mai fericit este a da decât a lua.
Pus în faţa dilemei de a da mâna cu vrăjmaşul prin trădare, Nicolae Steinhardt a ales suferinţa, temniţa, umilinţa, a ales Crucea, l-a ales pe însuşi Hristos, iar Hristos l-a binecuvântat în Lumina sa harică.
Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, şi ies cu ochii deschişi. Am intrat răsfăţat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulţumit. Ies cunoscând FERICIREA.
Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin. Acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi cu duşmanii mei, ba şi cu mine însumi.
ce ar mai fi de spus? Reverente.
