Cum se desfăşurau alegerile din România în perioada Marii Crize economiceAlegerile din perioada Marii Crize economice sunt un capitol aparte din istoria României. Un capitol marcat de o instabilitate accentuată a scenei politice la care s-au adăugat grave probleme economice şi sociale. Mai mult, tulburările sociale şi marile manifestaţii organizate de sindicate au degenerat în confruntări sângeroase cu armata, soldate cu zeci de morţi .
În perioada noiembrie 1928 noiembrie 1933, în România au avut loc trei alegeri parlamentare şi s-au succedat la conducerea ţării nu mai puţin de nouă guverne.
În timpul campaniei electorale s-a înregistrat un fenomen interesant: sătenii, convinşi că, în sfârşit, aveau guvernul lor, naţional-ţărănesc, condus de Iuliu Maniu, nu au acceptat ca în localităţile lor să facă propagandă partidele din opoziţie. La marginea satelor se constituiseră grupuri de ţărani înarmaţi cu ciomege, sape şi coase, care interziceau pur şi simplu reprezentanţilor opoziţiei să intre în localităţi. Constantin Argetoianu scria că nu a putut intra în niciun sat din judeţul Vlaşca, deoarece la marginea localităţii Ťne primeau oamenii cu huiduieli, iar partizanii d-lui Mihalache cu ciomegile ridicateť, strigând ŤTrăiască Maniu!ť, ŤTrăiască Mihalache!ť, ŤJos Brătianu!ť .
Banditismele şi teroarea electorală aveau să fie principalele subiecte ale ziarelor de opoziţie. În campania electorală, P.N.Ţ a folosit importante fonduri din bugetul de stat, ceea ce a atras importante critici din partea opoziţiei. În aceste condiţii, rezultatul alegerilor nu a fost o surpriză pentru nimeni. Neaşteptat a fost doar scorul uriaş cu care ţărăniştii au câştigat alegerile. Listele P.N.Ţ. au înregistrat un succes fără precedent: 77,76% din totalul voturilor. Pe locul doi, la o diferenţă uriaşă, s-a clasat PNL, cu doar 6,55% din voturi. A urmat Partidul Maghiar, cu 6,08%.