Autor Subiect: Reteta Zilei  (Citit de 339889 ori)

0 Membri şi 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Mari_a

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1170 : Luni, 10 Decembrie 2012, 18:43 »
Ieri am vazut pe facebook  niste poze aproape in intregime albe de la Sibiel si mi-am amintit de altceva alb si bun-bun-bun de tot, tot de acolo: ciorba de cartofi cu afumatura  O0 . Pe la pranz, cand m-am dus sa votez  :giggle: , mi-am luat o bucata mica (de vreo 350-400 de grame) de coaste afumate si… m-am pus pe treaba! Cred ca iese bestiala cu ciolan afumat, dar asta am gasit, la repezeala, in drum spre casa prin ploaia-lapovita-omatuiala de ieri. Le-am spalat bine si le-am pus la fiert. Am mai facut ciorba asta prin primavara, dar am uitat cum… Am cautat reteta pe net si am gasit una care zicea ca sa calesc legumele in doua linguri de ulei, insa cum vezica mea biliara da rateuri, am ales sa le fierb alaturi de coaste: trei cepe potrivite, un morcov maricel, o juma’ de telina (dar d-aia romaneasca, ca-i mai aromata, nu olandeza!). N-am mai adaugat ulei, ca si-au lasat coastele destula grasime. Cand s-au fiert binisor am adaugat un ardei gras si trei cartofi maricei. Cand s-au fiert biiiine (adica pana am mai scris eu niste mailuri si am mai pus niste poze pe net!  ::) ), am batut trei galbenusuri de ou cu smantana (un pahar de 200 gr.) si in acest amestec am inceput sa pun putin cate putin din zeama fierbinte, pana “am incalzit” smantana si ouale, astfel incat atunci cand le torn in oala sa nu se faca taitei! Le-am turnat, nu s-au facut, si tot atunci am pus si tarhon uscat. Stiu ca in Ardeal se pune tarhon murat in otet, dar uite ca toata vara am zis sa pun si eu la murat si n-am pus. Asa ca am pus de-ala de la plic si, ca sa compensez, am adaugat doua linguri de otet de mere (pfui, ce de am pus am scris! ca-n poezia aia: pui nu pui, mananci ce pui!). Le-am mai fiert un pic, ca sa se inmoaie tarhonul, si gata! A iesit o bunatate! Daca tot ingurgitez la coaste afumate, nu cred ca-mi mai intra... coastele personale in vreo rochie de Revelion!!!

luciamanta

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1171 : Luni, 10 Decembrie 2012, 18:50 »
Maria, este gustoasa ciorba de cartofi cu afumatura si este o reteta de sezon!  :)

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1172 : Luni, 10 Decembrie 2012, 21:42 »
Ieri am vazut pe facebook  niste poze aproape in intregime albe de la Sibiel si mi-am amintit de altceva alb si bun-bun-bun de tot, tot de acolo: ciorba de cartofi cu afumatura  O0 ...... Stiu ca in Ardeal se pune tarhon murat in otet....A iesit o bunatate! Daca tot ingurgitez la coaste afumate, nu cred ca-mi mai intra... coastele personale in vreo rochie de Revelion!!!


Tot de acolo stiu si eu de ciorba asta cu tarhon si nu mare mi-a fost mirarea sa vin inapoi acasa sa povestesc despre ea si sa nu stie lumea despre ce vorbesc. Cred ca doar prin Ardeal stiu despre tarhon. Si ii minunata !   :food:
Acum ca e gata, vrei sa venim sa te ajutam cu ea !!??  :D  Doar stii cat tinem la silueta ta !!  

Mari_a

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1173 : Miercuri, 12 Decembrie 2012, 17:14 »
Nu ti-am raspuns pana acum, ca am asteptat sa se termine!  :D  Dar mai fac! A fost grozava! M-a dezghetat cand am ajuns acasa, aseara tarziu, dupa ce m-am adunat de prin nameti! Mi-a plesnit si fermoarul la geaca in toiul viscolului...   :crazy2:

Ma gandeam la ce dulciuri se faceau la noi acasa de Craciun, pe timpuri... Ca nu se gaseau atatea delicatesuri ca acum... Cozonaci, placinte, checuri, fursecuri cu nuci - facute cu cea mai simpla reteta posibila, mai incoace ma puneau sa coc pe aragaz, in forme, nuci din aluat din alea lipite cu crema si date prin zahar pudra... Ca numitorul comun al dulciurilor de Craciun de acasa asta era: zaharul pudra! Toate erau albe, acoperite sau tavalite din belsug prin zahar pudra aromat cu un varf de cutit de esenta de vanilie (care era un praf alb cristalizat super-super aromat, nu ca asta care-i acum in comert pe la noi)... Numai tortul de Anul Nou scapa nepudrat - ala era cu cacao si cu ciocolata rasa pe el...
Si in timp ce cujetam io adanc asa, ma suna o matusa unguroaica: "vrei osanza?" Pfoaaai! Cum de am uitat?! Pai nu exista Craciun fara cornulete cu osanza! Umplute cu rahat, cu nuca ori cu un zbenghi de dulceata/gem... Si, bineinteles, tavalite bine prin zahar pudra vanilat... Ti se topeau in gura...
Am gasit o reteta aici:
http://undulcearomat.blogspot.ro/2012/02/cornulete-cu-osanza.html

Offline Annalys

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 244
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1174 : Miercuri, 12 Decembrie 2012, 20:08 »
Mari_a ...mi-ai facut o poftaaaaaaa :giggle:

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13799
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1175 : Miercuri, 12 Decembrie 2012, 20:19 »
Da, tarhonul este o planta aromatica ce o folosim in mare masura doar noi, in Ardeal. Asa cum in sud se foloseste leusteanul. Noi aici folosim leusteanul doar la ciorba de miel si la cea de peste cu bors. Si uite alt ingredient pe care-l folosim doar la retele "importate": borsul. Si mie personal imi place tare mult! Nu stiu unde am fost cu SC si ne-au dat ciorba de pui cu bors, hmmmm, a fost o minunatie! Asa cum mi-a placut de exemplu in Maramures ciolanul afumat fiert in moare. Va inchipuiti ca l-am introdus in lista de meniu de la Sibiel...

Rubarba, sau rabarberul cum ii spunem noi pe aici, este iar o planta pe care n-am vazut-o nici in Moldova, nici in Tara Romaneasca, nici in Dobrogea. A fost adusa de sasi, la ei nu era gradina fara tufa de rabarber! Se face compot din cozile frunzelor si prajitura de vara cu spuma. Mare mi-a fost mirarea cand la o masa oficiala la Frankfurt am fost serviti la desert cu astfel de prajituri. Erau acolo la masa toata rasele, din toate tarile. O singura persoana a stiut ce este si m-a mirat, era...americanca. Dupa am fost prezenti la o conferinta, unde am avut un coffe - break. Cum m-am nimerit langa acea persoana nu m-am putut abtine sa n-o intreb de unde stia de rabarber. M-a lamurit intr-o clipa, o chema Heinrich, era doar la a doua generatie peste Ocean....

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1176 : Duminică, 23 Decembrie 2012, 20:43 »
La mine, in tot cartierul miroase a ..........sarmale !!   :D  Vine Craciunul !!!  *|*

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1177 : Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013, 16:52 »
Acum la moda este sa vorbeste despre tendinte in orice domeniu si domeniul culinar nu putea sa lipseasca.  :D
 
Tendintele culinare din anul 2013!    


Floricelele cu bacon, cidrul sau dovleacul sunt cateva dintre alimentele la moda in acest an. Din tendintele culinare ale lui 2013 fac parte ingrediente simple, precum si tehnologia moderna.

Popcornul
Popcornul este la moda in 2013, insa noul popcorn nu are nicio legatura cu cel traditional. In varianta moderna, floricelele trebuie aromate cu ingrediente precum berea si baconul. In acest an, popcornul este considerat regele gustarilor.

Vafele
Vafele (waffles) nu mai sunt doar un desert in 2013, ci si un inlocuitor al painii. Daca vrei sa prepari sandwich-uri in tendinte in acest an, poti pune intre doua vafe carne de pui sau de curcan, salata de ton, salata kale, sos de hrean etc.

Cidrul
Cidrul este o bautura la moda in 2013. Cidrul poate fi dulce sau sec, cu sau fara acid. Facut din fructe, in special din suc de mere, cidrul poate fi servit cu preparate din peste, pui, porc sau cu alte produse din carne precum baconul sau sunca.

Dovleacul
Un aliment la moda in 2013 este dovleacul. Acesta are mai multe beneficii pentru sanatate, de la scaderea nivelului de colesterol pana la prevenirea cancerului. Dovleacul se consuma in multe forme. In Japonia, un fastfood propune clientilor un burger din carne de vita cu bacon si felii de dovleac

Mancare scandinava
Daca vrei sa pregatesti un meniu international anul acesta, inspira-te din bucataria Scandinaviei si vei face o masa reusita si in tendinte. Bucataria scandinava are la baza produse precum carnea de porc, rata si oaia, fructele de mare, cartofii, varza, radacinoasele, mararul si lactatele. Un sandwich simplu in stil scandinav este facut din branza si muraturi.

Incearca, de exemplu, o reteta de cartofi norvegieni. Topeste 2 lingurite de unt si soteaza 5 minute 450 gr ciuperci taiate. Amesteca intr-un castron 4 cani de piure de cartofi, 2 oua batute, 1 lingurita de sare, una de piper si 1/2 lingurita cardamom macinat. Pune intr-o tava unsa ciupercile si, deasupra lor, cartofii. Da tava la cuptor 20 de minute la 235 gr Celsius. Serveste-i cu arpagic tocat.

Meniul din iPad
Daca vrei sa-ti impresionezi musafirii la masa, poti sa le prezinti meniul cu propriul iPad. Una dintre tendintele culinare in 2013 este mai multa tehnologie la masa. Un restaurant din Philadelphia a ales aceasta modalitate pentru a oferi clientilor o experienta unica, dar si din motive ecologice. In plus, un meniu prezentat pe un iPad ii face pe oameni sa se gandeasca la inovatie si creativitate.

silviu

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1178 : Sâmbătă, 12 Ianuarie 2013, 21:59 »
la mine se poarta sarmalele. din carne de porc, in voi de varza murata :thumbup:
hai sa am pofta!

Caroline

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1179 : Duminică, 13 Ianuarie 2013, 18:27 »
"O masa reusita si in tendinte", neaparat cu ceva arome cosmopolite, musai "impotriva cancerului" si daca se poate, si "eco"...
Frate, da' de gust si placerea de a savura a uitat toata lumea in ziua de azi?! In romanele din secolul trecut se scria doar despre "o masa gustoasa"... si mi se pare ca, indiferent de eforturile noastre actuale, unii dintre bunicii nostri mai ajungeau sa moara si pur si simplu de batranete.

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1180 : Duminică, 13 Ianuarie 2013, 22:36 »
Carol, chiar si a "muri de batranete" se pare ca a iesit din tendinte.   
Dar ai dreptate, parca alt gust avea mancarea facuta de bunica.

Caroline

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1181 : Duminică, 13 Ianuarie 2013, 23:11 »
Ca tot suntem la "Reteta zilei", eu imi amintesc o singura chestiune de la bunici. De la cea dinspre mama, paine noua (sau paine-n-oua) cu zahar si cu mazare. Gustul nu mi-l amintesc, pe cat imi amintesc "concursul" de a prinde si ingurgita cat mai multe boabe de mazare fiarta cu mana dreapta (in mana stanga avand felia de paine prajita in ou si presarata cu zahar), in bucataria bunicii, in jurul unui castron imens de metal smaltuit, cei vreo 20 de nepoti...
A doua - de la bunica dinspre tata - scoverzile (de la astea imi amintesc gustul, ca eram mai mare), un soi de gogosi prajite. Aluatul era in genul langosilor cu branza, dar fara branza. Nu sunt reproductibile in ziua de azi, fiindca in loc de smantana/margarina de azi, bunica punea caimacul care se aduna pe ulcelele cu lapte de bivolita, faina era cea obtinuta din graul propriu macinat la moara, iar uleiul - untura de la porcul taiat in iarna.
Pai cum sa mai fie astea in tendinte, cand nu mai exista ingredientele?!  :crazy2:


Offline theo365

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 421
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1183 : Miercuri, 16 Ianuarie 2013, 18:58 »
-SUPA CREME DE DOVLEAC-

500 g dovleac (de placinta)
2 cartofi mari
1 ceapa
1 catel usturoi
1 morcov
putina telina
frunze de telina
sare
piper (optional)
smantana
patrunjel verde
2-3 linguri ulei masline sau unt

METODA:
Intr-o oala de 4 litri se pun legumele peste care se adauga apa pana sus si se pun la fiert. Se adauga sare sau vegeta si se fierb bine legumele. Se scot si se paseaza cu mixerul vertical. Se adauga 2-3 linguri ulei masline sau un cubulet de unt. Se poate adauga toata cantitatea de supa in care au fiert legumele sau dupa preferinta , mai putina pt. a iesi o supa mai cremoasa, apoi se mai lasa un pic sa dea in clocot dupa ce s-au pasat legumele.
Se asezoneaza cu patrunjel verde si piper proaspat macinat. In momentul servirii se pot  adauga smantana si crutoane.
POFTA BUNA !!!!

Offline rodica popa

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 46
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #1184 : Joi, 07 Februarie 2013, 18:42 »
Ciuperci la cuptor

- ciuperci mai mari ( se considera 2 de persoana
-patrunjel
-usturoi
-pesmet
-sare
-piper 
 Se curata ciupercile si se spala , se rup cotoarele si se toaca marunt , apoi se toaca si patrunjelul , usturoiul, se amesteca totul cu pesmetul, sarea si piperul (dupa  gust) . Se ia o tava care se tapetaza cu hartie speciala pentru copt (pergament) -nu se unge cu nimic - se ia o ciuperca se umple cu compozitia obtinuta , se introduce tava in cuptorul incazit la 180 grade si se lasa la copt aproximativ 10min.Pofta buna !