Autor Subiect: Reteta Zilei  (Citit de 339429 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline EUGENIA110

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 482
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #585 : Duminică, 25 Decembrie 2011, 13:56 »
Tort de turta dulce, bezea si bombonele, facut de fiica mea .

Offline Manfred

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 510
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #586 : Duminică, 25 Decembrie 2011, 15:48 »
Asta e casuta in care mi-ar placea sa locuiesc!  :) O sa mi-o mincati? :(
Otrava este un medicament mortal - Girolamo Mercuriale

julia

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #587 : Duminică, 25 Decembrie 2011, 18:51 »
Wow, ce frumos arata cheese cake-ul ala!  :)


eeee trebuie sa recunosc ca a mea nu a iesit la fel de aspectuoasa dar de buna ... mmmmmm


Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #588 : Luni, 26 Decembrie 2011, 13:04 »
dupa atatea bunatati grele azi ar fi bune niste portocale  ;D


julia

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #589 : Miercuri, 28 Decembrie 2011, 21:43 »
acuma ma orientez catre una de aici:  http://www.retetecalamama.ro/search/label/Prajituri

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #590 : Marți, 03 Ianuarie 2012, 11:14 »
salata cu pere si parmezan

ceva vreme in urma am aflat de Adi Hadean si retete lui - aceasta mi se pare potrivita pentru zilele acestea de dupa sarbatori  :)

silviu

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #591 : Marți, 03 Ianuarie 2012, 12:12 »
de la o enoriasa :)


sarmale in foi de somon ;D cu omega 3 (moartea colesterolului)


si ceva zinc 8)

julia

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #592 : Marți, 03 Ianuarie 2012, 17:09 »
ce reprezinta ca nu m-am prins ?

Offline Manfred

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 510
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #593 : Marți, 03 Ianuarie 2012, 17:23 »
ce reprezinta ca nu m-am prins ?

imposibil !  :)
Otrava este un medicament mortal - Girolamo Mercuriale

Caroline

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #594 : Miercuri, 11 Ianuarie 2012, 15:32 »
Poftiti la masă! Avem o reţetă iataliană adaptată:

Penne cu muşchi de porc şi măsline.

Invitaţi: Inima, Gândul şi Realitatea.

Realitatea citeşte ziarul local. Inima priveşte cu drag soarele solitar, păsărelele care se aud cântând prin unica fereastră deschisă, singurul brad din curte. Gândul citeşte, pentru el, „Buddhismul şi viaţa” de Gonsar Rinpoche (unul dintre discipolii lui Dalai Lama).

„Nivelul cel mai profund al suferinţei este lipsa libertăţii de a decide asupra destinului propriu. Prin renunţare, în buddhism, nu trebuie înţeles că trebuie să ne părăsim familia, munca, să ne abandonăm toate bunurile şi să fugim în lume. Este tocmai invers! Trebuie doar să ieşim din modul comun de a ne concepe Ego-ul, viaţa, scopul ei.”

Inima: De fapt, cred că religia nu mai e de mult o chestiune de doctrină, ci una de atitudine. Că mâncăm sau că ne iubim, că râdem sau că plângem… trebuie să trăim totul cu religiozitate!
Gândul: Azi gătesc eu. Am o idee, să inventăm o reţetă nouă! Penne cu limbă şi măsline!
Realitatea: Bine faci! Doar aşa am negociat, nu?! Măcar în week-end să gătească şi bărbaţii pentru femei…

„În Tantre, de exemplu, nu există nimic mistic sau misterios. În ansamblul budhismului, indiferent că este vorba de Tantre, de Mantre sau de Sutre, nu există nimic care să nu poată fi explicat. Nimic care să fie acceptat cu ochii închişi.”

Realitatea: Vezi, ia oala aia mare verde din cămară. Ce limbă e?
Gândul: De porc. Şi nu iau de „oala aia mare verde din cămară”!
Realitatea: Atunci ai grijă că trebuie să fiarbă cel puţin o oră. Noroc că nu e limbă de vită… ardeai gazul vreo 3 ore, până fierbea!

„Cel care dezvoltă într-adevăr renunţarea devine ceva mai puţin sensibil faţă de situaţia sa prezentă, superficială şi limitată în timp. Atunci când totul merge bine, nu mai este la fel de entuziast şi pasionat ca mai înainte, iar când lucrurile merg mai prost, nu se mai consumă şi nu mai este deprimat. Fericirea sau suferinţa nu-l mai influenţează, nu-şi mai pierde calmul şi echilibrul cu aceeaşi uşurinţă de până acum. El rămâne senin, deoarece a ştiut să-şi dezvolte un mental stabil.”

Realitatea: O viespe! Închideţi geamul ăla !
Inima: (Râde) Mie nu mi-e frică… Pe lângă micul rău pe care poate că o să-l plătesc, merită să-mi intre primăvara în casă!
Gândul: Ştiu ce lipseşte aici: un Cabernet roşu sec. Mă duc să-l iau, până fierbe carnea…
Inima: …Şi-apoi, dacă viespea nu reuşeşte să distingă, prin fumul de ţigară, aroma de salvie şi rozmarin călite pe plită, e problema ei…

„Socotim fericirea şi suferinţa personală din viaţa actuală drept cel mai semnificativ şi mai important lucru, ţinta obsedantă a tuturor eforturilor şi grijilor noastre. Aceasta ne închide într-un cerc vicios de perturbări mentale, pentru că lumea ia naştere de fapt în mintea noastră.”

Gândul: A sosit vinul!
Inima: Ce culoare frumoasă are!
Realitatea (intangibilă): Ia uite ce poză interesantă am găsit în ziar!

„Câtă vreme vom rămâne cufundaţi în somnul ignoranţei, vom rătăci lipsiţi de libertate prin ciclul existenţelor, împinşi de forţa karmei, de fixaţiile mentale care nu ne sunt înnăscute, ci dresate, şi de ignoranţă.”

Realitatea: Stimabilii de la primăria noastră nu dau reducere decât de 5% la plata impozitului până la 31 martie. Alţii dau 10%!... Mai bine luam gazul de la austrieci, nu de la ruşi!
Inima: Totuşi, factura nu a fost aşa de mare. Alţii au plătit mai mult, ar trebui să te gândeşti că centrala sau casa asta au totuşi un randament bun…

„Pe scurt, o viziune Ego-centristă este o dispoziţie a minţii care justifică utilizarea oricărui mijloc, bun sau rău, pentru satisfacţii trecătoare şi limitate. Şi, în final, generatoare de suferinţă. Dacă aceasta este legea care ne guvernează gândurile, suntem o persoană mundană, indiferent dacă trăim într-o mănăstire sau într-o metropolă, că avem o existenţă aşa-zis normală sau că ducem o viaţă de sihastru.”

Gândul: Constat că, atunci când bărbaţii gătesc, femeile se comportă precum bărbaţii: beau… Si vorbesc rahaturi!
Realitatea: Ete, na! Nu iei oala din cămară, nu te interesează factura de gaz! Nu se mai poate vorbi nimic cu tine ?!
Inima: E inutil! Spune-i şi tu ceva din inimă!

„Pentru cine nu crede în reîncarnare, putem foarte bine să aplicăm acest principiu doar vieţii actuale: continuăm să trăim doar datorită gândurilor şi ajutorului celorlalte fiinţe. Nimeni nu-şi poate realiza singur tot ce are nevoie. Nimeni nu există, singur.”

Realitatea: De-aia plătim cu 15% în plus faţă de luna trecută, fiindcă pe nimeni nu interesează!
Gândul: Mă laşi?!? Ştiai că o să iau ce oală vreau eu din cămară, ştii că degeaba vorbim despre lucruri precum factura de gaz, încălzirea globală sau guvernul Boc! Tot ce pot face eu este să pregătesc, acum şi aici, ceva bun. Pentru Inima şi pentru tine! Dacă toată lumea ar face la fel cu viaţa lui…
Inima: Mulţumesc! Eu mă duc o clipă sus, la Iedera mea, la soare… Mi-au îngheţat mâinile, cu toată dogoarea cuptorului şi a vinului...

„Multe persoane înţeleg prin experienţa mistică o experienţă ciudată, în timpul căreia ne pierdem cunoştinţa şi cădem în transă. Nimic mai fals. Dimpotrivă, toate practicile şi toate meditaţiile trebuie efectuate într-o stare mentală cât mai lucidă posibil, cu un control total al corpului, minţii şi energiei. În buddhism nu există nimic care să fie practicat în întuneric.”

Gândul: Se spune că circulaţia periferică „îngheaţă” de stres.
Inima: Gândule, iau puţin cartea ta de Dalai Lama, până e gata masa...

„Au existat dintotdeauna persoane care s-au folosit de pretextul Tantrelor pentru a profita de ceilalţi, sexual sau pur şi simplu mental. Mulţi dintre susţinătorii Tantrelor au un comportament mai rău decât al câinilor sau al porcilor. Nu fac decât să se azvârle pe ei înşişi, şi pe ceilalţi, pe tărâmurile nefericirii. Fericirea este, pe de o parte, consensul corpului, cuvântului şi a minţii, dar şi al tuturor fiinţelor.”

Tăcere...


Realitatea: Mda… e bun.
Gândul: Aşa-i?! Să vă spun de ce am acceptat această „negociere”: pentru că, dacă suntem împreună, vreau să fim împreună pentru că aşa ne place! Nu pentru că depindem unul de serviciile celuilalt.
Inima: Poftă bună !

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7628
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #595 : Marți, 17 Ianuarie 2012, 18:42 »
azi m-am gandit sa am in meniu ceva de la americani - popcorn   :)


Caroline

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #596 : Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012, 13:21 »
Pentru că e unul din weekendurile în care, împreună cu fratele şi cumnata, ne reunim la casa părintească, iată nişte reţete "furate" de pe unde le-am gustat prima oară şi adaptate de mine.
Au succes garantat:


Vinete la cuptor (Egipt)
-   2 – 3 vinete mici, mai subţiri şi mai alungite
-   1 – 2 ardei graşi roşii sau capia
-   3 – 4 cepe
-   3 – 4 roşii
-   1 ardei iute tocat, proaspăt sau din borcan, sau jumătate de ardei, dacă este foarte iute (opţional)
-   Ulei, sare, salvie, rozmarin, pătrunjel verde
-   Brânză rasă: mozzarella/caşcaval/brânză de burduf/telemea de oaie (opţional)
Vinetele se taie felii, se freacă cu sare pe ambele părţi şi se pun la scurs într-un vas cu găuri, în frigider, de pe o zi pe alta sau de dimineaţa până seara. Se unge o tavă antiadezivă cu ulei. Se tapetează tava cu ceapa tăiată rondele, apoi se aşează feliile de vinete şi se presară ardeii tăiaţi cubuleţe. Deasupra, se presară salvie şi rozmarin, se aşează roşiile, în felii subţiri, peste care se presară puţin pătrunjel verde, pentru aspect.
Nu se mai adaugă sare sau piper la copt. Se acoperă tava cu o folie de staniol, perforată din loc în loc cu furculiţa. Se lasă la cuptor 1 ½  ore, la foc mic/mediu. Se scoate folia, se presară brânza rasă şi se mai lasă tava 10 – 15 minute la cuptor, neacoperită. În cazul în care nu se consumă imediat, brânza rasă se poate adăuga doar înainte de a pune tava la reîncălzit, la cuptor sau la microunde.

Salată tzatziki (Grecia)
-   2 castraveţi lungi, de seră, sau 4 – 5 castraveţi de sezon
-   3 – 4 castraveciori muraţi sau în oţet
-   200 g iaurt foarte gros (de oaie/bivoliţă) sau smântână acrişoară
-   O căpăţână de usturoi
-   1 linguriţă ulei de măsline
-   1 linguriţă zeamă de lămâie
-   Câte un praf de sare, piper, un vârf de cuţit de oregano/mentă verde şi de pătrunjel verde
Castraveţii proaspeţi se curăţă de coajă şi se îndepărtează capetele (care pot fi amărui). Toţi castraveţii se taie cubuleţe şi se storc de zeamă, în pumn; Se amestecă cu usturoiul tăiat cubuleţe mici şi cu celelalte ingrediente. Se prepară cu puţin timp înainte de a se consuma, fiindcă altfel lasă zeamă (zer).

Salată picantă cu fasole (Mexic)
-   ½ kg fasole veche cu bob mare (de preferinţă cât mai colorată, pentru aspect)
-   2 – 3 cepe roşii, tăiate cubuleţe
-   1 ardei gras roşu/capia, tăiat cubuleţe
-   1 ardei iute proaspăt sau în oţet (jumătate, dacă este foarte iute), tocat
-   100 g măsline mari şi mai puţin sărate (dacă sunt sărate, nu se mai adaugă sare la salată)
-   2 liguri ulei de măsline
-   O lingură sos de soia (opţional)
-   O lingură oţet sau 2 linguri oţet mai slab (oţet balsamic, oţet de mere sau oţet din murături)
-   Câte un praf de sare, piper, zahăr şi boia iute (opţional, dacă se preferă gustul picant)
-   Câte un vârf de cuţit de cimbru, mărar, tarhon, pătrunjel verde
-   Ketchup dulce
Cu o zi înainte, se pune la înmuiat fasolea în apă, fără sare. În vasul în care se va prepara salata, se pune la marinat până a doua zi ceapa roşie tăiată cubuleţe, împreună cu uleiul, oţetul, sosul de soia şi cu condimentele verzi. A doua zi, se fierbe fasolea în apă, cu un praf de sare (1 – 3 ore, depinde cât de veche este), se strecoară apa de la fiert, se clăteşte fasolea cu apă rece şi se lasă câteva minute la scurs într-un vas cu găuri.
Se amestecă fasolea cu ceapa marinată, se adaugă măslinele, sare, piper, zahăr. La sfârşit se adaugă ketchup-ul, treptat, până când salata capătă consistenţa dorită. Salata se poate prepara dintr-odată (nu se mai marinează ceapa), dacă se consumă mai târziu sau a doua zi. Ţinută la rece, nu-şi schimbă aspectul.

Poftă bună!

Offline Guesswho

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1907
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #597 : Duminică, 05 Februarie 2012, 17:25 »
Azi am avut invitati la masa de pranz si le-am pregatit o supa de creveti, dar n-am fost inspirata sa fac poze inainte sa soseasca oaspetii...n-a mai ramas nimic.

Ingrediente:
300 gr creveti
cateva buchete de brocoli
1 morcov
6- 8 ciuperci
150 ml de supa de pui/legume (cub diluat)
150 ml de vin alb sec
2oo ml de smantina
suc de la 1/4 lamaie
1 lingura de patrunjel taiat
sare si piper
Preparare: se taie morcovul, ciupercile (care se uda cu sucul de lamiie, sa nu se innnegreasca); se fierbe supa de pui/legume cu morcovul, se adauga brocolli, se fierbe timp de 5 min. Se adauga apoi vinul si suc de lamaie , daca a mai ramas. Se adauga ciupercile si se lasa sa fiarba pana sunt toate fierte (intre 5-8 minute). se adauga apoi smantina si chiar la urma, crevetii (care nu trebuie sa fiarba, ca daca nu devin prea tari si atosi, fierb fff repede).
Se potriveste gustul cu sare si piper, se mai poate adauga suc de lamaie daca se doreste mai acra.
Chiar la sfarsit se adauga patrunjelul taiat, fara a se fierbe.
Se serveste cu felii de bagheta proaspata unse cu unt si putin usturoi.

Urmatorul fel a fost file de peste impletit cu sos de smantana, aici vedeti reteta si modul de preparare:
http://savalaura.blogspot.com/2007/06/file-de-peste-impletit.html

si ca garnitura, pachetele cu orez, f bune. Aici reteta :
http://gabrielacara.blogspot.com/2009/09/pachetele-cu-orez-si-ciuperci.html
Toata lumea iti vrea binele. Nu lasa pe nimeni sa ti-l ia!

Offline Guesswho

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1907
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #598 : Luni, 13 Februarie 2012, 18:16 »
In seara asta as avea pofta de-o ciorba radauteana, fii-meu vrea pizza si ca desert, papanasi cu dulceata si smantana. Asa ca ma pun pe treaba....iau telefonul si fac comanda, cica livreaza in maxim 50 minute. Super, nu? :D
Toata lumea iti vrea binele. Nu lasa pe nimeni sa ti-l ia!

silviu

  • Vizitator
Re: Reteta Zilei
« Răspuns #599 : Luni, 13 Februarie 2012, 22:13 »
sa va fie de bine :)