Arhiva > Arhiva

Spiritualitate

<< < (3/45) > >>

pocama:
...m-am cufundat in acest ocean de intelepciune si-am iesit mai curata,...lumina lui a stins intunericul din mine,...adancimea sa a coborat pana in cele mai abisale locuri din fiinta mea...
   Doamne, iti multumim tie, ca ai lasat printre noi, asemenea diamante de intelepciune. Micaela, superba postare... :applause:

Caroline:
Subscriu (era sa scriu niste exemple pitoresti, dar nu vreau sa stric farmecul momentului).  :)

micaela:
Ma bucur din tot sufletul ca v-a facut placere, sau Lumina, textul lui Steinhardt. cat este de adevarat, nu?
si mie mi se intampla sa citesc texte care simt ca ma "curata", cu care rezonez frumos si luminos...
va, ne doresc Lumina.  :)

pocama:
Lumina, pentru cat mai multi! :angel:

micaela:
uite, va mai pun un text care m-a impresionat foarte tare, acum multi ani cand, vizitand casa memoriala a lui Vlahuta, am citit scrisoarea pe care acesta o adresase fiicei sale Margareta (Mimilica). nu mai aveam film in aparatul de fotografiat, asa ca am stat si am copiat-o de mana... am rezonat foarte tare cu gandirea aceea.

acum este si pe internet. e minunata.



Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita!
 
Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea…al doilea, de! Norocul si celelalte pere malaiete, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa.Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti…. Atatia cat merita.
 
A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit, sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepatimire(lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura.
 
Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.
 
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina.
 
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi:”Uitati-va la mine!”, Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: “Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti”. Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.
 
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cinizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!
 Te imbratisez cu drag,
 
A. Vlahuta

Navigare

[0] Indexul de Mesaje

[#] Pagina următoare

[*] Pagina precedentă