Aici se discuta > Subiecte generale
Autocunoastere
Guesswho:
--- Citat din: Caroline din Sâmbătă, 02 Iunie 2012, 22:01 ---Guess, eu am ajuns la faza in care as putea sa scriu eu astfel de articole, ca stiu deja unde ma duce cu gandul paragraful urmator.
--- Terminare citat ---
e foarte bine Caroline daca ai ajuns in acest punct. eu din unele articole aflu inca lucruri noi, altele ma ajuta doar sa constientizez anumite trairi/situatii/alegeri pe care la momentul respectiv le tratasem poate superficial sau nu am putut lua o decizie obiectiva. dupa un timp, in care lucrurile se sedimenteaza, altfel pot discerne. (ma refer aici strict la situatiile cu incarcatura afectiva, ca in rest iau foarte rapid decizii). indiferent din ce categorie fac parte, pentru mine articolele sunt de un real folos. si sper ca si voua (sau unora din voi.) :)
--- Citat din: Emi 53 din Duminică, 03 Iunie 2012, 07:42 ---Repet, si eu ca sunt perfect de acord cu autoarea articolului. Cred ca starea de indragosteala trece dupa vreo 2-3 ani ,o teorie super vehiculata ca si explicatie pt esecul relatiei de cuplu.
--- Terminare citat ---
asa-i Emi53, specialistii spun ca indragostirea dureaza intre cateva luni si 2-3 ani, iar dupa se alege o cale: ori relatia continua, transformandu-se in una de iubire, ori partenerii se despart.
Emi 53:
S-ar putea ca eu sa fiu putin ,patologica;dar dorinta mea de a avea o relatie ,un partener o simt numai cand am o stare de bine , de bucurie ,(cand vizitez locuri frumoase , lucruri interesante,)am o dorinta de a impartasi numai starile frumoase.Stiu ca acest lucru o pt face si cu prietenii, ceea ce de altfel o fac si o fac cu drag , dar totusi.........Atunci cand am necazuri, sau sunt bolnava nu imi doresc niciodata un partener,habar nu am de ce.
Caroline:
Nu cred ca e nimic patologic, Emi, impartasirea frumusetii din jur si a sentimentelor placute cu cel drag nu se compara cu aceeasi experienta in compania prietenilor... Insa mie mi se intampla si la extrema cealalta, adica atunci cand sunt foarte necajita de ceva, simt nevoia sa vorbesc cu cineva si n-am cu cine. Adica, ma rog, am familia, prietenii... dar nu la acel nivel de intimitate. Cineva mi-a spus la un moment dat ca aceste extreme ale mele denota o nevoie acuta de afectiune si acceptare neconditionata din partea altcuiva. In schimb, NU simt nevoia asta intre cele doua extreme, adica in rutina zilnica, pe care nu-mi doresc sa o impart cu nimeni (sau poate n-am invatat inca).
Emi 53:
In fond cred ca este o problema de a avea incredere in acel om. la bucurie nu este nici o problema ,dar la necaz sau boala acea intimitate necesita o mare incredere,sa te dezvalui in cele mai cumplite momente,sa sti ca esti acceptat si mai mult sa simti ca esti iubit iti trebuie mult curaj.O data pierdut acest sentiment de incredere cred ca poti da, doar o parte din tine, atat cat te simti in siguranta Nevoia de afectiune si de acceptare neconditionata din parte celui drag mi se pare normala.
Caroline:
Citind, dintr-una-ntr-alta... :)
"Omul a uitat cine e cu adevărat. Nu este nevoie de nici un război, de nici o luptă; nu este nevoie nici de gelozie, nici de ură. Viaţa este atât de scurtă, iubirea este atât de preţioasă... Iar atunci când poţi să-ţi umpli viaţa de iubire, de armonie, de bucurie, când poţi să o transformi într-o poezie şi ratezi, eşti singurul răspunzător de acest lucru, tu şi nimeni altcineva."
http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/06/osho-viata-e-aici-si-acum-video.html
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă