Arhiva > Arhiva
Intrebari pentru un single
Caroline:
De acord. Chestia cu datul vinei nu am scris-o decat ca sa subliniez faptul ca tuturor ne e greu sa acceptam ca fiecare are "vina" lui pentru propria viata, dar atunci cand esti singur este inevitabil. Nu mai exista pretextul "trebuie/nu pot sa fac asta pentru celalalt". Trebuie sa accepti ca trebuie sa fac asta/nu pot sa fac doar pentru ca vreau/nu vreau.
Emi 53:
--- Citat din: Lili Zamfirescu din Vineri, 10 August 2012, 17:24 ---draga mea, nu-i chiar asa de simplu, nu toate-s in alb si negru. relatiile sunt parca din ce in ce mai complicate, nu-i chiar corect sa pun eticheta cuiva pana nu traiesc in papucii ei(lui). p'afara-i vopsit gardu'...sa sti ca nu-i chiar la indemana oricum sa-si ia viata in maini: tu esti norocoasa care si-a permis asta, eu sunt norocoasa care si-a permis asta..
--- Terminare citat ---
Lili,ai dreptate ca relatiile sunt din ce in ce mai complicate cel putin in aparenta,dar ati lua viata;in maini; nu tine de noroc,tine de responsabilitatea pe care o ai fata de tine, stima de sine ,fata de copii tai,etc.din pacate frica si paralizia vointei sunt adevaratela piedici si nu problemele materiale.Noi toti care discutam pe forum avem ideie despre autocunoastere indiferent ca am urmat o consiliere pshiologica sau am citit etc dar avem informatii cat de cat. Ce vreau sa spun ca din pacate foarte multi nu au sansa sa invete sa se autocunoasca,si raman ;la norocul vietii;Poate, noi fiecare ar trebui sa cautam sa ajutam constructiv prin experienta noastra, pt. ca in fond noi toti de aici asta demonstram ca SE POATE.
Lili Zamfirescu:
--- Citat din: Emi 53 din Sâmbătă, 11 August 2012, 07:02 ---Lili,ai dreptate ca relatiile sunt din ce in ce mai complicate cel putin in aparenta,dar ati lua viata;in maini; nu tine de noroc,tine de responsabilitatea pe care o ai fata de tine, stima de sine ,fata de copii tai,etc.din pacate frica si paralizia vointei sunt adevaratela piedici si nu problemele materiale.Noi toti care discutam pe forum avem ideie despre autocunoastere indiferent ca am urmat o consiliere pshiologica sau am citit etc dar avem informatii cat de cat. Ce vreau sa spun ca din pacate foarte multi nu au sansa sa invete sa se autocunoasca,si raman ;la norocul vietii;Poate, noi fiecare ar trebui sa cautam sa ajutam constructiv prin experienta noastra, pt. ca in fond noi toti de aici asta demonstram ca SE POATE.
--- Terminare citat ---
frica si paralizia vointei, exact, ai spus-o cum nu se poate mai bine. piedica mare e teama de necunoscut. o cunostinta a divortat de curand. un divort dorit, spunea ca nu mai e nimic de facut. am intrebat-o cum ii e. mi-a raspuns "inca n-am intrat in depresie, dar stiu ca urmeaza". ce vreau sa spun: simtim diferit, experienta mea nu-i totuna cu a ta, sau a altora, chiar daca la prima vedere pare ca am batut aceleasi carari.
Emi 53:
Din fericire ca nu simtim la fel,dar cred ca prin impartasirea a ceea ce simtim cu adevarat ne putem ajuta uni pe alti. Fiecare experienta este unica cum suntem si noi ,dar la univel mai profunt suntem totusi UNU.Va doresc o zi minunata.Eu merg la munte unde nu am internet.
micaela:
mai exista un fel de captivitate, in afara celui generat preponderent de frica; captivitatea in confortul dat de iubirea celuilalt si obisnuinte.
In cazul meu nu teama a fost motivul nr.1 (desi a existat si aceea, desigur) pentru care nu m-am desprins, poate la timp, dintr-un cuplu nepotrivit ci faptul ca iubirea si disponibilitatea lui imi dadeau un mare confort, o mare siguranta, si atunci balansam permanent intre frustrarea marii nepotriviri si confortul acesta. stiu ca pare straniu, dar asa a fost. Nu reuseam sa "aleg", sa ma hotarasc, mai ales ca atunci cand simtea ca sunt pe punctul de a pleca, facea ce facea si-mi rasturna hotararea. Nu divortam pentru ca nu aveam un "motiv" din acelea "clasice" (e betiv, e afemeiat, o bate) desi "nepotrivirea de caracter" este mult mai grava decat s-ar putea crede; te poate ucide lent si tacut, pana cand devii un mare gol interior.
este greu de exprimat cat de mult m-am eliberat facand pasul nebunesc (asa l-au considerat cei din jur care vedeau doar aparentele unei familii perfecte). Sigur ca am trecut la inceput printr-o perioada teribil de grea, mai ales ca s-a suprapus si cu alte situatii de viata dificile, si pentru ca totusi tineam la el si imi parea rau de toata suferinta rupturii, pe care ne-o provocasem si mie si lui, insa acum mi-e mult, mult mai bine, ma simt mult mai impacata cu mine. Spun asta pentru cei/cele care sunt acum in prima etapa, aceea a suferintei. :)
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă