Forumul celor nou intrati > Prezentare nou intrati
De ce suntem single ?
micaela:
interesante si plauzibile explicatiile de mai sus, pentru varianta femeii "eliminate", Gigi.
pentru varianta femeii "eliminatoare" ce mecanisme psihologice ar mai fi de analizat (in afara de aceea cu sablonul interior- aici e de discutat cand devine nociv si cand este util, ca rezultat al autocunoasterii si identificarii obiective a acelor atribute care ni se potrivesc, ne sunt necesare, sau ne sunt insuportabile la celalalt))? in zona asta ( a femeii 'eliminatoare") am eu ceva framantari.
nu reusesc sa ma clarific in privinta unei probleme: e vorba de nepotrivire reala sau de un prag de suportabilitate la frustrari prea scazut? de ce defectele celuilalt devin mai "grele" decat calitatile lui, in ochii femeii "eliminatoare"? de ce, la un moment dat, apare o ultima picatura (aparent minora) care revarsa un intreg pahar de nemultumiri si frustrari tinute multa vreme sub control, din dorinta de a fi tolerant, intelegator, de a pastra si cultiva ceea ce e bun intr-o relatie? una dintre explicatii este lipsa de comunicare: indisponibilitatea barbatului (a barbatilor, in general, dar fara generalizare :) ) pentru discutii lamuritoare, pe care acesta le percepe gresit ca fiind reprosuri, sau atacuri la masculinitatea / "valoarea" lui, cand, de fapt, sunt incercarile femeii de a analiza si vindeca tensiunile din cuplu. Ori problemele "bagate sub pres" nu dispar, ci se aduna acolo, in subconstient, dospesc, si la un moment dat, la o singura problema minora, depasesc pragul de anduranta al uneia dintre persoane (in ultima vreme, pare-se, dupa ponderea strivitoare a celor care intenteaza divorturile, aceea e femeia) care paraseste relatia ce ii apare ca fiind insuportabila in continuare.
intrebarea ar fi daca acest prag de anduranta este prea scazut sau pur si simplu e greu de gasit persoana potrivita, dat fiind si faptul ca avem expectante (poate prea) crescute?
ce parere aveti?
micaela:
sau: suntem single pentru ca e o chestiune de "noroc" sa gasesti omul potrivit, ori suntem singuri pentru ca, desi exista posibilitati numeroase de a forma un cuplu (suntem, totusi, vreo 2 milioane de oameni numai intr-un oras ca Bucurestiul, nu?) nu reusim sa gestionam corect o relatie de cuplu? eu mizez pe prima. desi nu sunt convinsa ca exista un unic "suflet-pereche", cred ca exista un numar (foarte) restrans de "potriviti" si ca gasirea unuia dintre ei, la momentul oportun (de ex. cand amandoi sunt single) este o chestiune de sansa si chiar de destin.
balanta:
micaela, eu zic ca timpurile actuale sunt incarcate mult emotional... vorbim de copii, de presiunea societatii, de locul de munca, de dorinte , de multe altele care intr-un fel sau altul pun presiune , daca adaugi si efortul pt o relatie...pt ca serios, e un efort ...mai ales de la o anumita varsta, cand intervin tabieturi, convingeri deja formate, asteptari mai mari dupa esecuri si multa necunoastere din partea sexului opus ( sa ma ierte barbatii, da nu suntem noi de vine ca citim si incercam sa intelegem atat de mult despre "relatii") ...
uite... ma dau exemplu cu toate ca nu-s cel mai bun ca la mine e mai complicat da sa zicem ca as fi un exemplu : nu sunt angajata si nu am program fix , asa ca sa supravetuiesc tre sa fac in micul meu bussines tot ce se poate si aici sunt incluse sambetele si duminicile , adaugam faptul ca eu nu gatesc ca mananc o amestecatura de vegan + raw+ plus ce pica , adaug faptul ca imi doresc sa invat pe foto, scriu in blogul personal, inca am un copil care depinde de mine si emotional sunt varza din cand in cand si mai adaug ca imi plac plimbarile uneori singura si ca seara imi place sa ma retrag sa citesc aaa, si mai bag si un pic de sport ... pai eu una nu mai am putere sa ma concentrez pe "problemele" celuilalt si sa calc cu grija pe cioburi sa nu deranjez "masculinitatea" in partener
adica eu sun deacord cu ce spune Gigi, dar ce spune el probabil se poate in acea famile care de la inceput se merge impreuna la drum, cu mama si tata si copil/copii si pe traseu incearca sa se adapteze din mers pt aceleasi scopuri...in familiile recompuse sau relatiile dupa 35-40 de ani...mai greu
in timpurile actuale vrem mai putine batai de cap si mai multe "bonusuri'... si unii si altii ... asa ca stiu eu cat de usor e sa gasim partenerul potrivit ?.... asa cum spune si Caroline pe undeva pe aici , multi cedeaza dupa ce trece atractia si furtuna hormonala... adica de fapt "iubirea" aia mult visata e un cumul de situatii si o decizie pana la urma de a "iubi"... indraznesc sa spun ca oamenii stau alturi cand aduna pe cele doua coloane " beneficii si dezavantaje", la care adaugam tarele copilariei : teama de abandon, singuratate, opobiul societatii si nu din urma partea financiara.
abia cand beneficiile sunt mult mai putine decat restul se produce despartirea ...cel putin la femei ca uneori la barbati e nevoie doar de beneficiul " - 15 ani mai putin" si pica tot, familie, copii, obisnuinta, atasament...
micaela:
mda, uzura fizica si emotionala, lipsa de disponibilitate, din cauza varstei si a presiunilor multiple...
per total, lipsa energiei si chefului de a te mai eroda si intr-o relatie. imi place sa cred (vreau sa sper) insa ca atunci cand intalnesti un om potrivit gasesti si resursele necesare armonizarii. se presupune ca e nevoie de un efort mai mic atunci cand potrivirea e mare.
cixy1983:
Dimpotriva, cu cat potrivirea e mai mare cu atat e si efortul mai mare :D Deoarece in momentul in care iti spui "OK, cu tipul/tipa asta vreau sa fiu, e persoana potrivita pentru mine" incepi sa implici din ce in ce mai mult resurse (emotionale, psihice, fizice) in relatia respectiva, deci creste efortul. Este alt gen de efort decat cel depus intr-o relatie cu o persoana mai putin compatibila, dar tot efort se cheama ca e.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă