Ciocolata
Multe vorbe îmi arunci,
Spui că iubirea-i complicată,
Dar e mai simplă ca atunci
Când muşti un colţ de ciocolată.
Zici că nu e, ci doar pare,
Tu n-ai văzut-o niciodată;
Să ştii: e mică, dar e tare,
Precum este-o ciocolată.
Stai, te rog, şi ...nu te duce,
Nu vrei ca inima să-ţi bată,
Sângele să-ţi fie dulce,
Numai dintr-o ciocolată?
La-nceput o simţi şi-amară,
Va-nţelege şi-a ta limbă,
Poate vrei să ţi se pară,
Gustul dulce nu şi-l schimbă.
E bine s-o încerci o dată
Şi n-o mai laşi,dacă mă crezi,
Uite!-Ţi dau o ciocolată:
Hai, tu muşcă şi-ai să vezi!