Aici se discuta > Subiecte despre si pentru singles
Single cu copii
Sara:
Ne deplasam cam oriunde in tara!
E bine si Moeciu!
Sa vedem cand anume!
oti:
buna dragilor,
sunt noua pe aici si poate nu ma incadrez cum trebuie in subiectul analizat.
sunt singura, am un baiat de 15 ani.
cand m-am despartit avea 11 ani si am trecut amandoi printr-o perioada foarte grea. ne-am sprijinit reciproc si am facut din el singura mea cauza pentru care sa traiesc si sa lupt. probabil l-am sufocat cu grija si atentia mea. ma simteam ca un tot unitar cu el.
am cunoscut un alt barbat, care a exploatat la maxim sensibilitatile mele si ale copilului. am ajuns intr-o situatie in care am fost de acord ca pentru o perioada scurta copilul sa stea si la tatal lui. din acel moment am pierdut copilul.
practic il vad zilnic, dar refuza sa se intoarca sa locuiasca cu mine, chiar daca sunt singura de cand a plecat copilul.
undeva am gresit. unde oare?
acum, prin intermediul excursiilor pe care le organizati, incerc sa petrec timpul liber si cu el, in masura in care poate participa si el la excursii.
ideea lui gigi cu tabara de cercetasi e geniala. daca are nevoie de ajutor pt a pune in practica, sa strige!
micaela:
oti, din cateva vorbe (in care se simte tristetea), e greu de inteles de ce baiatul nu vrea acum sa se intoarca. Poate ca ceva l-a ranit, poate ca la tatal sau a gasit mai multa libertate (zici ca-l cam sufocai ;) ), poate pur si simplu are, in acest moment, nevoie mai mare de prezenta si modelul parintelui de acelasi sex... e la o varsta foarte dificila, intr-o etapa in care foarte multi dintre noi, parintii, nu mai reusim sa intelegem (rational) toate starile prin care trec adolescentii. Daca asta te poate linisti, afla ca si eu am avut multe nedumeriri si enervari cu fiul meu, intre 13 si 17 ani... si e putin spus, astfel. :D Acum, slava Domnului, a depasit perioada (nu mai speram! :) ) si a redevenit baiatul bun, cu minte si bun simt, pe care mi-l stiam.
Indiferent care este motivul, poate temporar, pentru care prefera "la tata", important e sa pastrezi legatura sufleteasca cu el, straduindu-te sa nu-i reprosezi optiunea, oricat te-ar durea. Fa-l sa simta ca, indiferent de ce alege pentru sine, tu il iubesti si-i esti alaturi in orice situatie. Sunt sigura ca astfel, dupa ce tulburarea acestei etape va trece (ai idee prin ce furtuna hormonala si psihologica trece? la ea se adauga si trauma divortului vostru, poate si neplacerile prezentei celuilalt barbat...), sunt sigura ca lucrurile se vor aranja, ca va deveni mai usor de inteles si vei putea relua altfel discutiile si raporturile parintesti cu el. Lasa-l sa depaseasca momentul, nefortandu-l sa faca asa cum iti doresti tu si dandu-i, neconditionat, iubire si sprijin.
Nu-i usor sa fii parinte de adolescent. :) vestea buna e ca...trece. :)
iti doresc putere, rabdare si liniste. :)
micaela:
a! si sa nu te miri sau sa te superi daca nu va fi incantat sa participe cu tine la activitatile SC. E la varsta la care vrea sa se desprinda de mama, de tata, sa-si "ia viata in maini", alaturi de cei de varsta lui. asa e normal. nu inseamna ca nu te iubeste, ci ca se maturizeaza, si trebuie sa-l lasi sa o faca, oricat de greu ti-ar fi. daca nu-l acuzi, nu-l fortezi sa stea langa tine, te va iubi si mai mult. :)
reiterez, cu toata empatia, urarea de a trece cu bine peste acest moment greu pentru tine. Li se intampla multora. :)
oti:
multumesc mult micaela de incurajari.
este foarte greu, dar ma voi replia. nu vreau sa adancesc si mai mult incertitudinea copilului meu. el stie cat il iubesc.
sper sa fie bine in continuare.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă