Auziti, fetelor, nu cred ca putem cataloga o situatie sau alta.
Se poate intampla ca tatal sa isi paraseasca familia (traire personala) sau pur si simplu sa moara sau sa nu accepte ca este copilul lui si sa dispara inainte ca acesta sa se nasca.
Copiii la gradi sau la scoala vor gasi mereu ce comenta.
Ce spuneti de faptul ca al meu tata era absent toata ziua si ajungea acasa noaptea tarziu, beat tun, cand eu dormeam?
Copiii mei au crescut mai mult cu mine, tatal lor fiind un hoinar caruia i-a placut sa stea mai mult in afara casei, cu prietenii, decat in mijlocul familiei, unde era mai tot timpul posac si deranjat de galagia lor. De pe la 10 ani, niciunul nu i-a mai spus "tata". Nici azi nu stiu cum s-a intamplat. Probabil asa au simtit.
Sau ce spuneti de faptul ca fiica mea s-a casatorit, a dat nastere unui copilas minunat, dar si-a pastrat numele de fata? In catalog asa va scrie, nu? ...parinti cu nume diferite.
Fiul meu a avut in clasa o fata, care a luat premiul intai din primul an si pana in ultimul. Era orfana de mama, iar tatal ei era surdo-mut. Citind ce scrieti, azi ma intreb oare ce-o fi indurat sarmana fata din partea colegilor? Sau poate ca nu... din moment ce a fost cea mai inteligenta. Chiar si noi, parintii, o respectam, pt ca desi avea grija de tatal ei si fratele cu cativa ani mai mic, invata cel mai bine din clasa.
Tot ce scrieti aici sunt norme stabilite de societatea umana. De ce o femeie sa stea alaturi de un barbat care nu o respecta si nu se bucura de copil, doar pt ca asa se cuvine, pt ca asa se poarta?
De mine au ras copiii la scoala, pt ca eram bruneta si ma faceau tiganca. Nici azi nu pot uita durerea din suflet!
De copiii mei au ras pt ca erau modest imbracati si pt ca ani la rand au mancat sandvisuri cu margarina si felii subtirele, aproape invizibile de salam.
Abia la sfarsitul gimnaziului, cand cei care pana atunci i-au ironizat au avut nevoie sa copieze la extemporale, copilasii mei au inceput sa capete incredere in ei insisi si sa-si descopere propria valoare.
Ieri (parca), fiica mea a postat pe facebook o imagine care, probabil a rezonat cu ceva ascuns intr-un colt al subconstientului ei. M-a durut sa vad asta, dar nu pot schimba nimic. Asa a fost viata mea pe-atunci si atat am putut sa le ofer.
Credeti ca mai conteaza cine si cum creste un copil? Cei mici sunt rautaciosi pana la o varsta, iar daca vreunul nu se incadreaza "standardului", are de suferit.
Daca ar fi sa dau timpul inapoi, si daca as avea o mama care sa ma ajute, fara sa stau pe ganduri as naste un copil si l-as creste singura... pt ca oricum, tot singura i-am crescut pe ai mei. Doar in catalog a figurat un nume in plus.
Vorbim de tendintele lumii de azi. Eu spun ca femeile se desteapta. Ani la rand, secole, milenii... au fost la cheremul barbatilor. Chiar si azi exista mentalitatea ca locul femeii este langa oala si la crescut copii.
Ei bine, eu spun ca femeile mai luminate au creat aceasta tendinta de a da nastere unui copil si de a-l creste singura, iar eu sunt de acord cu ele, atata timp cat inca exista pe lume femei marginalizate, obligate sa-si acopere chipurile, considerate chiar obiecte.
http://www.libris.ro/literatura-universala/arsa-de-vie---suad-RAO973-576-843-7--c7509--p323201.htmlApreciez aceste femei libertine, care reusesc sa-si controleze instinctul, sa se respecte, fara sa astepte sa fie respectate!
Totul pleaca, as spune eu, de la mentalitatea si educatia din casa, de la parinti si dascali. Copiii din gradi si scolile primare nu au de unde sa stie, daca nu afla de la adulti. Nu au cum sa aprecieze o situatie sau alta, daca nu invata de la cei mari.
Asadar, tendintele or fi ele cum or fi... dar eu spun ca la noi, la modul nostru de a gandi si a privi lumea mai avem inca mult de lucru.
Incerc sa va pun aici poza postata de Alina mea.