Excursii si evenimente > Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre
Toate cele 10 minunatii ale Austriei, circuit 6 15 iulie 2012
admin:
Am plecat noaptea in jurul orei 01.00 din Sibiu si dupa un drum de 10 ore, eram la Airotower, hotelul la care am fost cazati la Viena. Asezat intr-un superb parc din Oberla, statiunea termala - cartier a metropolei austriece, hotelul este in permanenta arhiplin: asiatici, indieni, rusi, nemti, americani. Toti sositi sa vada opera habsburgilor. Pt ca daca nu ar fi existat aceasta casa regala, apoi imperiala, aceasta dinastie, Viena ar fi putut ramane un orasel ca multe altele. Asa este o capitala a frumosului, alaturi de Roma, Florenta, Milano, Paris, Praga, Madrid, Barcelona. Arhivizitata si admirata. Si ai ce sa vezi. Chiar si un concert Rolling Stones in fata magnificei cladiri a primariei.
Ne-am plimbat prin parc, am savurat cate o cafea si o prajitura la vestita cofetarie din Oberla, apoi am luat tramvaiul catre zona centrala. Ne propusesem sa vedem pt inceput Palatul Belvedere. Vreme frumoasa, cer senin, doar cativa norisori. Am schimbat inca un S-bahn, un fel de tren regional, cu care am ajuns in SudBanhof, unde la cativa pasi se afla minunatul palat al generalului Eugen de Savoya. Un mare iubitor de frumos. De fapt cred ca chestia asta cu frumosul tine de educatie. Am remarcat ca oamenilor educati le plac florile, le plac lucrurile aranjate cu gust, fac totul sa-si bucure privirea, pe a lor si pe a celor care trec prin jur. Cum Viena a fost intotdeauna un loc in care educatia universitara si de arte frumoase a fost pe primul plan, nu-i de mirare ca oamenii politici, militari, dar si cei care au mostenit titlurile nobiliare au facut totul pt a-si arata gusturile rafinate. Si cum Eugen de Savoya a fost un obisnuit al Versaille-iului a reusit sa modeleze gradinile si decoratiunile dupa moda franceza.
admin:
Caldura atinsese niste valori, care pt Austria erau total neobisnuite, asa ca toata lumea se ascundea de soare, pe terase, prin labirintul de verdeata, in zona de fantani. Doar micul nostru grup strabatea aleile, sarguincios si dornic de a vedea gradinile celor doua palate. A fost destul insa sa traversam curtea dintre palatul de jos si cel de sus, ca am simtit ca ne fuge pamantul de sub picioare, pe atat era de cald. Asa ca am tras si noi sub niste umbrele, la umbra palatului si am savurat cate un suc. Eram tare curios sa vad alpinariumul, locul in care sunt stranse multe dintre plantele rare din Alpi. Asa ca n-am avut stare pe scaun si am inceput sa ma fatai. Am simtit la un moment dat, un soare parca mai milos si mai putin fierbinte. Cativa nori sa adunasera deasupra, asa ca razele nu mai erau trimise direct in capetele noastre, parca se si racorise intrucatva. Un vant usor a inceput sa bata, apoi s-a intetit, mai tare si mai tare. Pana sa ajungem in gradinile laterale, acolo unde este si alpinariumul, adierea se transformase in vant si primii stropi de ploaie ne facusera sa radem. Doar asta cerusem cu o ora inainte....
Si a inceput ploaia. O ploaie de vara din aceea navalnica cu stropi cat oul. Ne-am ascuns pe sub copaci, pe sub o arcada, dar degeaba, apa ne patrunsese pana la piele. Intr-un exces de conducator infrant, am trambitat retragerea din fata urgiei si am dat semnalul de fuga catre statia de tramvai. Pana acolo eram atat de uzi incat nu ne mai ramanea decat sa ne intoarcem la hotel. Si am facut cale intoarsa. Ne-am schimbat si am plecat pe terasa sa mancam. Ploaia nu se oprise, asa ca mici sanse sa ajungem in Prater, asa cum ne organizasem timpul. Dupa ce am terminat, ne-am urcat in microbuz, am zis fie ce-o fi, plecam spre centru. Inauntru nu ploua si altceva decat un tur al zonei centrale in caz ca nu puteam cobori nu se putea intampla. Am ajuns insa in Prater, intr-o parcare din spatele rotii noi, libera si gratuita. Am coborat, mai erau cateva fire de apa care cadeau, dar care au incetat si ele. Si s-a facut un timp superb. Mirosul reavan, totul curat si spalat de apa ce cazuse din cer. Lume putina, doar la terasa cu ciolane era plin, de nu puteai arunca un ac. Noroc ca au mai suplimentat cu cateva mese. Asa am prins si noi un loc la legendara "casa de ciolane". Dar nu inainte ca fetele sa se dea in Roata Mare, una dintre cele "10 minunatii ale Austriei". De sus poate fi admirata zona centrala, pana la Stephan Dom si Primarie. Acum toata lumea se da pe roata noua, cea veche, simbolul Prater-ului este mai putin folosita...
Am stropit totul cu o bere grozava (cine a fost cuminte, pt ca eu - a trebuit sa ma multumesc cu un Spetzi) si ne-am intors la hotel.
admin:
A doua zi - program full de Viena. Am inceput cu Palatul Schoenbrunn. Am plecat cu microbuzul si doamne- nu mi-a venit sa cred, in spatele palatului, in dreptul intrarii de la Gradina Zoo am gasit o parcare mare, libera si ...gratuita. In fata Palatului taxa de parcaj este 34 EUR/zi....
Am intrat prin spate, practic direct pe dealul pe care este amplasata Gloriette. Cateva vaverite, din care una foarte-foarte domestica si blanda, n-au tinut calea cersind efectiv nuci sau alune. Cea viteaza, trecea de la un grup la altul, se ridica in doua picioare si...cersea! Daca vedea ca nu primeste nimic, trecea la urmatorul. Asa a ajuns si la noi. S-a uitat lung si pentru ca nu aveam nimic pregatit, a plecat imbufnata. S-a urcat pe un gard si privea incruntata la trecatori. "Ce zgarciti!"
admin:
Am inceput cu Gloriette, apoi am intrat in gradina zoo. Dupa multi, cea mai frumoasa din Europa.
admin:
Am incheiat scurt si nu in mijlocul istorisirii aseara, venisera copiii la mine si am coborat din birou sa ma bucur de vizita lor. Continui acum cu zoo.
Ce este minunat acolo e ca animalele acelea chiar o duc bine. Nu chiar ca in salbaticie, unde sunt libere sa cutreiere padurile si campiile, dar oricum mult mai aproape de modul normal. Decat cum o fac la noi, stranse intre 4 pereti de plasa de sarma si gratii.
Sunt refacute ca imagine habitaturile lor, au tot felul de decoruri care le fac probabil sa simta mai putin disconfortul prizonieratului. Era tare cald atunci, elefantii stateau efectiv la coada la furtunul cu apa, se aliniasera unul in spatele celuilalt, asteptand jetul racoritor. Si culmea nu intrau sau nu incercau sa intre in fata celuilalt, indiferent cat de cald le-ar fi fost si oricat de mult si-ar fi dorit sa ajunga la apa. Cand ajungeau in fata furtunului ingrijitorului se intorceau pe toate partile, se jucau cu trompa in baltoaca creata acolo si pleca mai departe sa lase loc celui care astepta in spate. Exact cum fac "credinciosii" nostri cand sunt scoase nustiuce moaste, sau cand se dau tigai la pret bomba. Chiar discutam pe drum de ce romanii n-au rabdarea si intelegerea de a sta la coada, cineva motiva agitatia lor, dorinta de a intra in fata prin faptul ca "ei stau la mancare, nu la autobuz sau la lift ca astia pe aici". Daca ar fi la mancare treaca-mearga, dar ai nostri se imping, se trag si se imbulzesc la orice. Le place harmalaia, colcaiala, calcatul pe picioare, este mediul care le prieste. Bine ca nu sunt elefanti!
Panda, sunt adevarate papusi vii. As face orice sa stau in preajma lor mai mult timp, sa-i pot urmari, sa le studiez miscarile acelea lente si dragalase. Stateau ca spatele in timp ce se ocupau fiecare cu rosul cate unei crengi de bambus. Din can
d in cand mai aruncau cate o privire peste umar, dar formala si dezinteresata: :Ce-or vrea astia de se holbeaza asa la noi cum mancam?".
Pinguinii sufereau si ei ca toate vietuitoarele de acolo de caldura. Ii ajuta apa, dar care nu area tocmaiu rece, adica asa cum sunt ei obisnuiti. Nu i-am vazut tare incantati sa sara asa cum o fac de obicei, aliniati, apoi unul cate unul.
Zona de plante tropicale si de pasari este senzationala. Sa intri alaturi de pasarelele acelea multicolore, sa le vezi libere, de aproape, cum isi cladesc cuibul, cum dau mancare la pui, este senzational. Cata armonie si cata liniste in locul acela. Atat ca era atat de umed incat in scurt timp a trebuit sa-mi dau jos ochelarii aburiti.
Girafe semete, rinoceri implatosati, tapiri somnorosi. O multitudine de animale, pasari si insecte. O mica parte dintr-o lume tot mai mica. Am sufocat-o noi, oamenii, cu betoanele si blocurile noastre.
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă