Arhiva > Arhiva
O destinatie de vis
raskolnikov:
Sa nu-ti inchipui ca la Viscri ar fi fost altfel daca ar fi fost lasat pe mana romanilor. Acolo s-a implicat fundatia "Mihai Eminescu Trust" - MET -, creata la Londra in 1986 ca replica la politica dementa a lui Ceausescu de demolare a satelor si a cladirilor de patrimoniu si al carei patron spiritual este chiar printul Charles, care, cum spuneam, chiar are cateva proprietati in zona, o pensiune, o livada... si inca mai vrea sa achizitioneze. Ca anecdotica, acum zece ani odrasla reginei a vrut sa cumpere si fostul IAS din Viscri, insa acesta a fost acordat unuia dintre cei mai abjecti oameni de afaceri din Brasov, un fost fotbalist si presedinte de club, numitul Paul Enache, cel banuit ca ar fi comandat asasinatele de la casa de schimb din Brasov din ianuarie anul trecut.
O alta mare sansa a Viscriului a fost ca reprezentanta MET pe Romania este o fiica a satului, apriga doamna Karoline Fernolend, fiica nonagenarei de care spuneam mai sus ca este unica ingrijitoare a grandioasei cetati din deal, una inclusa in patrimoniul mondial. Karoline si fundatia lui Charlie au renovat fatadele aproape tuturor caselor din Viscri, incat sa se pastreze amprenta saseasca originara, dar i-a obligat pe balaoachesii care s-au stabilit cu japca sa nu faca nici o modificare. Adica sa nu puna termopane sau antene pe acoperis. In plus, i-a convins pe respectivii magraoni ca e mult mai rentabil sa traiasca din munca cinstita si i-a determinat sa pastreze curatenia in sat in schimbul ajutoarelor sociale de la primarie, unuia i-a facut atelier de potcovarie, iar altora o caramidarie unde sa produca materiale necesare la renovarea celorlalte biserici fortificate din zona, Mesendorf, Critz, Bunesti, Malancrav, Soars etc.
Asa se face ca zilnic vin la Viscri cel putin 30 de turisti din strainatate, indeosebi Anglia, Germania, Franta, Ungaria si chiar Italia, romanii venind si ei destul de rar, dar numai pentru a se interesa daca printul Charles e prin zona. Multi prefera sa ramana la pensiuni din sat, unele dintre acesta fiind gospodarii traditionale sasesti, cu paturi din acelea inalte de un metru si jumatate si cu sertar imens dedesupt.
Am stat o saptamana in Viscri, dar abia dupa trei zile am observat ca telefonul nu suna, neavand semnal, si ca in camera de la pensiune nu exista televizor si poate nu mi-as fi dat seama daca proprietarul nu s-ar fi scuzat de aceste "inconveniente". Pur si simplu nu simtisem nevoia sa ma zgaiesc la tv ori sa vorbesc la telefon inmarmurit de excursia in timp pe care o facusem prin descinderea noastra la Viscri si de ciurdele de vaci si cai care se preumblau nestingherite pe ulitza principala si pe la ferestrele pensiunii in care salasluiam.
Fiindca vorbeam de doamna de la MET, Karoline Fernolend. Afla ca aceasta este laureata a premiului international Ecce Homo, distinctie cu care a fost onorat si Dalai Lama si ca sotul sau se indeletnicea cu pascutul a vreo 20 de oi, fiind, desigur, un cioban cu studii si un om de mare bun simt.
In loc de incheiere sa povestesc o intamplare petrecuta intr-una din vizitele la cetate. Curatoarea acesteia, doamna Sara, mama Karolinei, ne-a aratat o fotografie facuta cam prin anii '30 care infatisa un grup de peste 200 de tinere sasoaice: "Ia uitati ce multi eram! Acum am mai ramas doar cativa, iar peste cativa ani n-o sa mai fim nici noi, ca noi nu ne inmultim ca tiganii astia. Macar sa nu mai fure si sa nu mai distruga, ca sa ramana macar cladirile astea sa aminteasca de noi". Si stiti ce mai facea batrana de 90 de ani cand isi facea drumul zilnic catre cetate? Umbla cu o matura si un farash pentru a strange balegile lasate de caii noilor colonisti, aia bruneti, galagiosi si cu palarii mari.
Editat de Manfred: De dragul adevarului istoric trebuie spus ca Ceausescu NU a demolat/sistematizat nici un sat. Povestea cu demolarea satelor a prins insa foarte bine si probabil ar trebui sa figureze in cazurile celebre de minciuni cu picioare foarte lungi daca si dupa douazeci de ani de la moartea lui Ceausescu mai cred atitia in ea. Singurele lucruri pe care le-a demolat Ceausescu au fost niste maghernite infecte din mahalaua Bucurestiului numita Otopeni si in locul carora s-au construit niste blocuri. La atit s-a redus "sistematizarea satelor". De fapt nimeni nu poate indica un sat "sistematizat" de Ceausescu dar toata lumea vorbeste despre ele. Pentru cine doreste sa afle mai mult pe aceasta tema exista un excelent articol al reputatului istoric si membru al Academiei Romane, Florin Constantiniu, publicat in revista Historia. Sigur, unii pot spune ca chiar daca n-a facut-o, Ceausescu avea de gind s-o faca. Lor le pot spune la fel de bine ca Ceausescu avea de gind sa ne faca, fiecaruia, cadou de Craciun un ban de aur si o bicicleta. Dar n-a mai apucat!
capsuna:
Multumesc Raskolnikov.
Imi povestise tatal meu ca a citit candva un articol despre acest sat, dar nu a retinut pe unde este localizat.
Este tentanta o excursie in zona. Gandeste-te daca vrei sa ne fii ghid.
admin:
Pe vremea minunata cand stateam atarnat si nehotarat intre doua tari, deprinsesem naravul voluntariatului. Aici daca ai astfel de apucaturi si "abateri", de la etica de indolent universal, ajungi sa fi taxat drept "putin ciudat". Au trecut nouasprezece ani de atunci, am tot asteptat sa se intample ceva pozitiv si aici, sa apara acea emulatie necesara macar pentru a pastra frumosul, nu neaparat de a-l si genera, dar acum cu toata intelepciunea varstei si ratiunii, trebuie sa recunosc ca am fost un mare naiv crezand asta. Stiu ca este un sport sa criticam tara, oamenii si apucaturile. De multe ori si eu citind pe altii am privit circumspect, gandind ca doar critica nu ajuta, mai ales ca venea de la niste oameni de a caror initiative nu-mi aduceam aminte. Sau eram eu insuficient informat. Dar in ultimul timp, pe masura ce inteleg tot mai bine ce greseala am facut intorcandu-ma in tara, cat de mult imi ingustase hotararea acea imbecila si pripita de a reveni, perspectiva de a realiza ceva de care sa fiu cu adevarat multumit, am devenit tot mai iritat de tot ce se intampla si am inceput sa strig. In pumni, ca daca as face-o altfel, oricum n-ar fi nimeni sa ma asculte. Aminteai Raskolnikov de Sibiu, de festivalurile medievale de aici. Poate pare putin exagerat, dar crede-ma ca atata scarba mi-a facut anul acela 2007, in care Sibiu a avut o sansa unica de a arata ceva Europei, si n-a avut altceva mai bun decat fatadele vopsite in pripa, pavajele pretentioase care acopera acum zona medievala, satrele alea cu pretentii de parade si care alegorice, focuri de artificii snoabe si inutile, concerte sterpe si cretine, trupe de teatru de strada neintelese nici de saracii actori prafuiti si plictisiti, cu masti, betivi, caini comunitari, oameni pe picioroange, babe, hoti, jongleuri. Un mare balci, numit capitala culturala europeana. Dar cine sa organizeze, cine sa spuna ce trebuie si ce nu, cine sa gandeasca un asemenea eveniment. Au facut-o tot ei, aceia care n-au alta notiune si grija decat banul si burdihanul. Iubeam atat de mult Sibiul acela simplu si firesc, cu casele coscovite si porti purtand patina milioanelor de atingeri. Cu pomi strambi si acoperisuri deformate, cu terasele acelea de bere, cu scaune de fier si pietris pe jos, cu umbra Subarinilor...
Ca sa intreti frumosul trebuie sa gandesti frumos. Daca primul tau gand este cat se castiga din asta atunci mai bine nu o fa. Frau Karoline din Viscri ar trece neobservata intr-o societate normala, pentru ca ceea ce face dansa aici nu este ceva extraordinar, ci un act firesc, civilizat si de bun simt. Munca dansei de aici este rezultatul unei educatii genetice, nu uneia deprinse in scoli...
Am avut sansa extrordinara de a cunoaste prin 85, la Moscova, una dintre personalitatile de varf ale lumii universitare din Anglia, cu care am purtat apoi o intensa corespondenta, Cat bine imi faceau scrisorile ei venite parca de pe alt taram...
In 90 dupa ce m-am convins ca vremea prozelitismului proletar are sa continue printr-o dictatura sindicala, mi-am facut bagajele si-am plecat in Cambridge, acolo unde ma invitase de nenumarate ori Miss Willis, distinsa profesoara de care aminteam, fiica fostului Principal al Universitatii, a carui tinta in viata a fost doar sa educe si sa ajute.
N-am sa continui istorisind minunata mea viata de acolo, poate am s-o fac cu alta ocazie, vroiam doar sa-ti spun ce m-a invatat prima data Miss: nu sa mananc porridge, nu sa invat drumul pana la King"s Colege si inapoi, nu sa inteleg sistemul lor de masura, nici sa conduc pe dreapta, ci sa particip ca voluntar. Am fost la Red Cross, la Amnesty International, la intretinere de case memoriale...Acolo este o rusine sa spui ca dupa amiezele le folosesti pentru scobitul in nas la televizor sau la cititul de gazeta. Nu o sa poti fi luat niciodata in serios acolo daca nu faci ceva voluntar. La asta ma refeream cand, fara sa nu apreciez minunata si dedicata munca pe care o face Frau Karoline, afirmam ca in alta parte n-ar fi fost decat un om...firesc.
capsuna:
Si mai ai vreo speranta ca se va schimba ceva?
Si eu regret ca n-am plecat acum niste ani. Acum e tardiv.
admin:
Cinstit, cu tot optimismul care ma caracterizeaza, consider ca nu se mai poate face nimic, Ca sa schimbi din radacini mentalitatea unei natiuni ai doua sanse: sa educi sau sa intervi genetic. Vezi vreuna din cele doua realizabila?
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă